Bine ati venit

Localitatea Uzlina apartine de comuna Murighiol, situata in judetul Tulcea. La Uzlina, casele sunt construite în stil local.Liniştea locului este tulburată doar de concertul broaștelor sau de ţipetele pescărușilor, fiind o intindere inconjurata doar de ape. Localitatea lipovenească este un rai al pescarilor aici organizandu-se, anual, „Cupa la ştiucă”, un concurs la care vin împătimiţi ai undiţelor din toată țara.
Pentru a ajunge la Uzlina, după ce trec de Tulcea, turiștii trebuie să meargă aproximativ 40 de km pe un drum paralel cu Braţul Sfântu Gheorghe, până în portul Murighiol. Din acest punct, singurul mijloc de transport este pe apă.
​ ​Asezare cu specific pescaresc, in care turismul s-a dezvoltat accentuat in ultimii ani. Uzlina este una dintre cele mai mici localități din Delta Dunării și este localizată pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe, cam pe la jumătatea distanței dintre localitatea omonimă și Tulcea. Satul este plasat într-o loc în care Dunărea face o buclă uriașă. Pentru a simplifica navigația, acum câțiva ani aceasta a fost taiată, scurtând traseul cu câțiva kilometri.

Locatia noastra

Pensiunea noastra a fost construita din dragoste pentru natura in inima Deltei Dunarii. De aici se poate ajunge usor in toata delta si se pot explora locuri minunate in imediata apropiere. Este o zona cu 2 lacuri in apropiere si o multime de specii de pasari care pot fi vazute pretutindeni.
De asemenea avem un foișor generos cu grătar pe gaz, iaz privat cu pești si loc joaca pentru copii!

 

Plimbari cu barca

Va punem la dispoziție barca cu conducător pentru a putea explora Delta Dunării in lung si in lat.

Rezervari: 0747402402